INGREDIENTE SI MOD DE UTILIZARE
Ingrediente active:
• Hidrochinona
Hidrochinona reprezinta unul dintre cele mai studiate si eficiente ingrediente utilizate pentru estomparea petelor hiperpigmentare (melasma, hiperpigmentare post-inflamatorie). Aceasta actioneaza prin inhibarea tirozinazei, enzima implicata in sinteza de melanina.
Supraproductia si distributia neuniforma a melaninei, pigmentul care da culoare pielii, reprezinta principala cauza a aparitiei zonelor hiperpigmentare.
• Acid salicilic
Acidul salicilic este un beta-hidroxi acid, cu proprietati exfoliante. Acesta imbunatateste textura pielii, lasand-o catifelata si uniformizata. Fiind o substanta liposolubila, acidul salicilic are capacitatea de a patrunde in pori si de a-i curata, aspectul acestora devenind mai putin vizibil.
• Rezorcina
Rezorcina este un ingredient cu actiune exfolianta, de peeling superficial, care imbunatateste textura pielii. Totodata, reduce petele hiperpigmentare prin inhibare tirozinazei si a sintezei de melanina.
• Glicerina
Glicerina este un agent umectant care se gaseste in mod natural in piele. Aceasta este extrem de eficienta in hidratarea pielii, ajutand la mentinerea echilibrului hidrolipidic si a sanatatii pielii.
Mod de utilizare
Solutia depigmentanta se aplica pe tenul curat seara, cu ajutorul unei dischete din bumbac.
Se va aplica initial de 2-3 ori pe saptamana, pentru a permite pielii sa se obisnuiasca cu produsul. Ulterior, se va putea aplica in fiecare seara.
Este potrivita pentru categoriile de varsta peste 18 ani.
Se recomanda utilizarea unei creme cu factor de protectie solara 50+ in timpul zilei.