Proprietati farmacologice
Doxiciclina, o tetraciclina din a doua generatie, prezinta proprietati farmacocinetice superioare si o toxicitate mai mica comparativ cu tetraciclinele din prima generatie. De asemenea, are proprietati antiinflamatoare fiind o substanta ideala pentru tratamentul rozaceei. Studiile au aratat o eficacitate crescuta a doxiciclinei fata de alte antibiotice in tratamentul acestei patologii.
Atentionari si precautii
Abordarea terapeutica trebuie sa se faca individualizat de catre medic, tinand cont de severitatea si tipul simptomelor.
- Va rugam sa respectati administrarea recomandata in prescriptie!
- Tratamentele personalizate se pot modifica in functie de starea de sanatate si de complianta dumneavoastra la tratament.
- Nu folositi mai mult sau mai des decat va este recomandat.
- Acest preparat a fost prescris numai pentru patologia actuala.
- Nu il utilizati mai tarziu pentru o alta afectiune fara acordul medicului.
- Se recomanda, in cadrul tratamentelor de lunga durata, o comunicare corecta si completa cu medicul, pentru a putea modifica doza in functie de evolutia bolii.
- Se administreaza oral, conform indicatiilor medicului.
- Se recomanda administrarea preparatului la aceeasi ora, in fiecare zi.
- In cazul in care nu ati administrat o doza, nu luati o doza dubla pentru a compensa.
- Nu se recomanda administrarea preparatului in caz de sensibilitate sau alergie la substanta activa.
- Se recomanda, administrarea acesteia cu un pahar mare de apa in pozitie verticala, pentru a evita posibila iritatie esofagiana.
- Deoarece rozaceea nu are o componenta infectioasa, dozele de doxiciclina sunt mult mai mici decat pentru alte patologii.
- Dupa 6 saptamani de utilizare, daca nu se observa niciun efect terapeutic, se recomanda sa luati legatura cu medicul.
- Informati medicul daca urmati sau ati urmat tratament cu isotretinoin.
- Se recomanda evitarea expunerii la soare in timpul tratamentului.
- In functie de sensibilitatea fiecarei persoane, este posibil sa apara dezechilibre ale florei intestinale in timpul administrarii preparatului.
- Utilizarea preparatului in timpul dezvoltarii dintelui poate provoca decolorarea acestuia (galben-gri-maro).
- Prepararul nu contine gluten.
- Preparatul poate contine lactoza. In cazul intolerantei, puteti solicita prepararea fara lactoza.
- A nu se lasa la indemana copiilor.
- Nu folositi preparatul dupa data limita de utilizare.
Conditionare
Flacon pentru capsule
Se pastreaza la temperatura camerei 15-25 grade Celsius, departe de sursele de caldura, umiditate si lumina.